Erezia Ecumenistă

Ecumenismul

I

Istoria ecumenismului

Cuvântul ,,ecumenism” provine din limba Greacă, de la ,,oikoumene-icumene” şi se tâlcuieşte pământ populat.

Ecumenismul este întâlnit pentru prima dată în sec. XVIII, sub o formă transconfesională,devenind unul de tip interconfesional abia pe la jumătatea sec. XIX, dar nu in sensul plenar al cuvântului, ci sub forma unui dialog oficial propus de protestantism, mai multor lideri şi reprezentanţi ai cultelor diferite.

Ecumenismul modern ia fiinţă cam pe la jumătatea sec. XIX în Anglia şi America manifestându-şi iniţiativele prin propunerea unei presupuse uniri a tuturor confesiunilor. Astfel, în anul 1844 a fost înfiinţată la Londra organizaţia ,,YMCA’’ , organizaţie ce a reuşit să se răspândească in mai toată lumea, numărând peste 3 milioane de membri.

În acelaşi timp a fost infiinţată organizaţia pentru femei ,,YWCA’’.deşi nici una dintre aceste două organizaţii nu a cunoscut o doctrină proprie, ele au reuşit să modeleze multe generaţii, care să creadă numai în cele materialnice, exculzând realităţi incontestabile[Dumnezeu, mântuire, rai, iad], fiind nişte organizaţii paralele cu credinţa. Una dintre ideile acestor organizaţii a fost că: omul, după ce moare în trup, nu mai urmează o altă viaţă, nici în iad şi nici în rai;având suflet muritor asemenea trupului; iar trupeşte, asemănându-se oricărui animal care face orice îi cere simţurile, fără a mai cerceta scripturile sau învăţăturile Sfinţilor Părinţi.

Conspiraţiile ecumenismului au fost susţinute şi de către episcopul protestant William Temple [1944] , care afirma că : mişcarea ecumenistă este ,,cea mai importantă activitate a sec xx.”

Organizaţia YMCA a primit numele de ;, Ecumenism Modern” de la preşedintele acesteia, cunoscutul francmason John Mott, în anul 1910 la conferinţa eterodoxă de la Edinburg, Scoţia.

Din aceste organizaţii a apărut în anul 1948 un ecumenism interconfesional, care aq fost numit ,,CEB” [Consiliul Ecumenist al Bisericilor] Prin această nouă organizaţie , protestantismul şi masoneria propunea o unire a tuturor sectelor şi ereziilor, neavând o doctrină bună din punct de vedere dogmatic şi canonic ortodox.

Pentru început această organizaţie propunea o unire administrativă a tuturor confesiunilor religioase, membre ale acestor organizaţii , care în anul 1948 număra în jur de 180 de secte şi religii.

Cert este că adevăratul scop al mişcării ecumeniste , nu este cunoscut pâna astăzi; dar faptul că ecumenismul este condus de protestantism şi francmasonerie, ne dă multe de înţeles! Scripturile vorbind:,, Pomul bun nu poate să facă roade rele, şi nici pomul rău nu poate să facă roade bune” [Matei.v11,18]… Important este şi faptul că ecumenismul neaga Biserica Ortodoxă ca fiind Biserica-Mamă, şi se împotrivesc în continuare Sfintelor Sinoade , dogmelordrepte şi Sfintelor Învăţături, lăsând loc în sânul Ortodoxiei pentru o mulţime de întrebări şi bănuiri…

Ecumenismul susţine că Biserica adevărată nu mai există , atâta timp cât bisericile, sectele şi religiile nu sunt unite , şi înaintează ideea că adevărata biseică va fi facută abia când toate confesiunile se vor uni întru-na singură,, ca la început” Dacă stăm puţin să studiem istoria Creştinismului Universal constatăm incontestabil faptul că în sec.I-III şi chiar până în anul 1054 [creştinismul] nu a fost o credinţăsupremă pe toată suprafaţa pământului, iar în anumite zone nici până în zilele acestea nu a ajuns această credinţa mesianică. Mai mult , învaţătura ecumenismului a fost fondată de protestantusm, ulterior de frncmasonerie; deci foarte diferit de Ortodoxie şi ca fizic şi ca învăţătură…

Între anii 1948-1961, ecumenismul şi-a facut o doctrinăprin care excludea realitatea că Dumnezeu este Tatăl , Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea cea nedespărţită, una singură în trei Persoane, mai presus de mintea omenească doctrină, persoana Lui Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu-Omul, este marginalizat total şi ulterior înlăturat.Cât despre dogma Născătoarei de Dumnezeu, a îngerilor, a Sfinţilor, a Icoanelor, a Sfintei Tradiţii, etc. nici vorbă în această doctrină!

Ca urmare , ecumenismul este nu numai o falsificare şi o deghizare a intereselor protestanţilor şi francmasonilor, dar şi o erezie totală. Cu alte cuvinte şi mai lămurit , Biserica Creştin-Ortodoxă trebuie să abandoneze totalmente, Dogmele drepte şi să se conformeze propunerilor ecumeniste, adică protestante şi francmasone.

Îngrijorător este faptul că ecumenismul neagă şi exclude Dogmele lăsate de Sfinţii Părinti;dar, mult mai îngrijorător este faptul că majoritatea creştinilor ortodocşi nu ştiu că în anul 1962, patriarhia Constantinopolului a hotărât că Biserica Creştin-Ortodoxă să se conformeze ereziei ecumenismului! Deci după anul 1961, când Patriarhul Athenagoras a ridicat anatemele bisericii catolice şi a declarat că Biserica Ortodoxă este soră cu cea catolică, şi că preoţii catolici au dreptul de a slujii cele Sfinte în Bisericile Ortodoxe şi invers; în anul 1962 declară că este decis ca să se împărtăşeasacă din doctrinele ecumeniste, abandonând Sfânta Învăţătură Ortodoxă.

După intrarea Bisericii Ortodoxe în ecumenism [1962], patriarhii contemporani au afirmat că Învăţătura ecumenistă este mai eficace decât Învăţătura Ortodoxă, declarând Sfintele Canoane şi Sfânta Tradiţie ca fiind învechite şi total aberante, fapt ce a determinat o autosuspendare şi o cădere cumplită a Bisericii Creştin-Ortodoxe, determinată de patriarhii acuzaţi de francmasonerie, adică bănuiţi că au colaborare cu francmasoneria.

Teoretic vorbind, după limbajul oferit de Sfânta Scriptură, aceşti patriarhii au considerat că este mai folositor să permită oilor să stea în staul cu lupii vicleni!

Practic vorbind, protestanţii au mascat sub această presupusă unire, cel mai mare măcel din punct de vedere duhovnicesc. Deci, abia aşteaptă protestanţii să pună stăpânire pe cârma Bisericii Creştin-Ortodoxe; cât despre iniţiativele făţarnice ale francmasoneriei, nu putem decât să constatăm faptul că, cel ce afirmă că patriarhii din aceste timpuri sunt francmasoni, are un motiv bine întemeiat…! Mai mul, daca ecumenismul ar fi fost aşa cum îl arată membrii CEB, atunci nu ar fi fost creaţia protestantismului şi sub conducerea francmasoneriei, ci ar fi provenit din cadrul Dreptei credinţe. Aici se descoperă toată viclenia clericilor şi ierarhilor, care dau la o parte Tradiţionalismul şi obiceiurile Creştin-Ortodoxe, pentru a face jocul ereticilor. Cele ce sunt pentru Dumnezeiasca Biserică şi spre folos populaţiei din dreapta Credinţă, provine de la Dumneyeu şi de la ierarhia Lui Dumnezeu; însa această operă a ecumeniştilor nu are rădăcini în Ortodoxie, şi mai cuprinde şi o mulţime de abateri de la Sfintele Dogme şi de la Sfintele Canoane.

II

Poziţia ecumenismului

Faţă de unirea tuturor Bisericilor

Ecumenimul este pe dinafară o tendinţă cât se poate de serioasă şi de dedicată creştinătăţii; pe dinauntru, este calea cea mai uşoară a protestantismului ca să îndoctrineze poporul ortodox şi să-l tragă la erezie! Mulţi dintre preoţii ortodocşi au vorbit despre erezia ecumenismului , chiar şi cuviosul părinte Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, dar nu toţi au afirmat faptul că patriarhia ar avea legături cu masoneria . Aceasta datorită cazurilor în care preoţii mai îndrăzneţi , care afirmau aceste ,,realităţi”, erau condamnaţi şi lise aruncau tot felul de acuzaţii , numai ca să-i facă pe oameni să nu-i creadă.

Ecumenismul ignoră total Învăţătura Sfinţilor Părinţi . Deci , dacă din 1962 patriarhia a decis că tendinţele şi doctrinele ecumeniste sunt eficace , cinstirea Sfinţilor şi păstrarea slujbelor în Biserica Ortodoxă se fac doar de ochii lumi, ca poporul să nu-şi dea seama de viclenia protestantismului înainte ca acesta să-şi termine planul…![Adică planuri şi ale masoneriei!].

Sub pretextul unirii tuturor confesiunilor, masoneria îşi ascunde interesele proprii aşa încât să nu dea nimic de bănuit poporului ortodox. Învederând şi faptul că ecumenismul este o idee a protestantismului , ne face să înţelegem că nu caută să aducă îmbunătăţiri Ortodoxiei , ci satisfacţie protestanţilor! Mai mult membrii mişcării ecumeniste , din punct de vedere scripturistic, se prezintă a fi nişte lupi care caută să tragă oile cele cuvântătoare ale turmei Lui Dumnezeu, la prăpastia pierzării, după cum zice proorocul: ,,Aşa zice Domnul împotriva proorocilor care rătăcesc pe poporul meu, care atât cât au în ce să-si înfigă dinţii propovăduiesc pacea, dar împotriva celor ce nu le aruncă nimic în gură se pornesc cu război.”[Miheia .lll,5]. Acest lucru devine foarte greu de înţeles pentru unii creştini, care au reuşit să fie îndoctrinaţi de ecumenişti, căci zice Domnul : ,,Adevărat grăiesc ţie : nu vei ieşii de acolo , până ce nu vei plăti şi cel de pe urmă bănuţ” [Matei.V,26].

La început Biserica Universală nu a fost o biserică mondială, ca toţi să facă parte din ea. După cum bine ştim, creştinătatea a fost în minoritate până în sec.IV, chiar şi după anul 313 după ce a fost declarată religie oficială, tot nu era o biserică mondială; şi sectele erziile şi religiile diferite, nu încetase să existe. Ecumenismul susţine ideia că biserica pe care, vrea să o înfiinţeze, să fie ca la început; adică, prin acest cuvânt caută să câştige pe credincioşi ca să fie de comun-acord cu ecumeniştii. Îngrijorător este faptul că ecumeniştii vor, nu o biserică unită după cum cere Dumnezeu, ei vor să desfiinţeze Dogma Născătoarei de Dumnezeu, dogma Sfinţilor Îngeri, a Sfinţilor Părinţi care au participat la Sfintele Sinoade, a Sfintelor Taine; vor să desfiinţeze posturile şi sărbătorile, Sfintelor Canoane ale Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi, pe care Sf. Sinod al IV-lea le declară Dogme dumnezeieşti, care au fost elaborate sub insuflarea Duhului Sfânt, pentru a putea face o putere mondială prin care să stăpânească lumea…!

III

Ecumenismul este o erezie

mondială

Biserica Lui Hristos este ,,Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească“ şi nu a încetat să existe, niciodată! Ea este vie încă de la Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli şi va exista veşnic! Ecumenismul susţine că biserica a murit, pentru că există schisme şi dezbinări. Acest lucru constituie o foarte mare erezie, pentru că Sfântul Vasile Cel Mare afirmă că: ,,Biserica nu suferă pentru că ereticii se dezbină de ea”. Ecumeniştii caută tot felul de cuvinte, cât mai absurde, ca să se îndreptăţească.

Biserica cea adevărată este Biserica Ortodoxă! Nu a încetat să existe, niciodată. Ereziile şi schizmele care s-au depărtat de ea, au început a mai fi mădulare ale sale, ale Biseriricii Lui Hristos. Aceste secte au creat mişcarea ecumenistă şi susţin prin ea că toate sectele sunt bune şi nu există o Biserică adevărată, ci toate sunt eficace pentru mântuirea sufletului.

Învătătura Sfinţilor Apostoli opreşte total comuniunea dintre ortodocşi şi eretici, datorită faptului că, dealungul vremii, ereziile care au apărut au început coruperea pravoslavnicilor creştini de la Ortodoxie, propovăduind o învăţătură greşită despre Sfintele Dogme. Însuşi Sfântul Ier.Vasile Cel Mare mărturiseşte acest lucru, zicând:,,cei ce se poartă în piele de oaie şi se prezintă pe dinafară cu chip paşnic, vatămă mult!”

Consiliul Ecumenic al Bisericilor după 1962 se manifestă ca un fel de rugăciune între toate sectele şi religiile partenere, printre care se numără şi Biserica Ortodoxă condusă de patriarhia ecumenică de Constantinopol, dar şi Biserica Romano-Catolică. Acest fel de rugăciune ineficientă şi dăunătoare, este stabilită de francmasonerie şi protestantism, ulterior de catolicism. Legea pe care au lăsat-o Sfinţii Apostolispune foarte clar:,, Cei ce se roagă cu ereticii chiar si-n casă, să se caterisească”[Canoanele 10,11,45,65,68 şi 70 ale Sfinţilor Apostoli]. Iar legislaţia moştenită de la Sfinţii Preacuvioşii Părinţi, interzice rugăciunea comună cu ereticii, slujirea sau împărtăşirea cu aceştia. De asemenea, Sfinţii Părinţi nu permit nici măcar a se recunoaşte ca fiind bune euharistia şi botezul ereticilor[Canonul19-Sfântul Sinod din Niceea,325]. Rugăciunea cu ereticii este acuzată ca fiind o gravă abatere dogmatică.[Canoanele 6,9,32 şi 33 ale Sinodului din Laudiceea, Canonul 9 al Sfântului Teofil al Alexandriei, Canoanele 46, 47 şi 68 ale Sf.Apostoli, Canonul 8 al Sinodului Întâi Ecumenic de la Niceea-325, Canoanele 7 şi 8 ale Sinodului din Laudiceea, Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare , canonul 66 al Sinodului din Cartagina, Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic ,Canonul 95 al Sinodului VI Ecumenic]. Aceste împotriviri ale Sfinţilor nu se datorează răutăţii sau invidiei acestora, ci datorită făţărniciei ereticilor care caută numai să îndoctrineze şi să corupă. Cu toate acestea , Patriarhia de Constantinopol şi altele printre care şi cea Română,admite slujirea cu ereticii, doar prin zonele cu slabă cultură teologică, pentru ca poporul să nu-şi dea seama de falsitatea ecumeniştilor. Au fost cazuri în care Mitropolitul Daniel Ciubotea a cerut să slujească sfânta liturghie cu unii episcopi catolici, şi au avut surpriza că sunt alungaţi de poporşi de preoţi, ca fiind nişte lupi mincinoşi-scripturistic vorbind.La Constantinopol însă slujirea cu ereticii a devenit o obişnuinţa pentru clerici,încă din 1961 când patriarhul Athenagoras a ridicat anatemele catolicismului, împreună slujind cu episcopii papistaşi de la Vatican şi din întreaga lume. Încă şi acum nu se oprescdin aceste nelegiuiri şi motivează că nu este nici o încălcarede lege dumnezeiască. Aici se dovedeşte că nu au nici un fel de cultură dogmatică Ortodoxă, după şirul de Canoane menţionate mai sus, canoane care nu au fost lăsate zadarnic. Se vede destul de clar expresia de mari teologi pe feţele capilor Bisericii Ortodoxe, dar teologia care au făcut-o sanctităţile lor, nu i-a învăţat un gram de legislaţie Ortodoxă, sau mai rău de atât, i-a învăţat să se ferească de Ortodoxie. Acest fapt inedit este justificat prin călcarea abuzivă peste Învăţătura Ortodoxă. Oricum , francmasoneria a reuşit să trecă de graniţele Ortodoxiei şi acum se onorează de cele mai mari poziţii în ierarhia bisericească. Acest fapt ce se justifică prin abrogarea titulaturii Sfintelor Canoaneca fiind Dogme dumnezeieşti; prin excluderea câtorva Dogme stabilite de Sfintele Sinoade Ecumenice şi multe altele.Mai mult, cercetând istoria anilor de comunism în România, vom avea surpriza să vedem că vestiţi duhovnici ai Ortodoxiei româneşti au suferit prin închisori comuniste şi mulţi dintre ei au şi murit.În tot ecest timp, ierarhii au stat fără nici o implicare în salvarea acestor sfinţimartiri.Este bine de ştiut că au fost sute de clerici arestaţi pe nedrept,dar printre aceştia nu s-a numărat nici un arhiereu,ceea ce se lasă multe suspiciuni! Printre multe altele, colaborarea cu securitatea [a episcopilor] nu era ceva neobişnuit pentru preoţii din acea vreme, puţini acum, care cu tristeţe în suflet, mărturisesc cum ierarhii au trădat Ortodoxia în faţa comunismului.Atunci, mulţi mari duhovnici au fost caterisiţi de patriarhie pentru că au respectat Ortodoxia. Dintre toate aceste personalităţi am putut extrage numai numele Cuvioşilor Părinţi Arsenie Boca şi Ioan Iovan de la Recea, care după moartea comunismului, patriarhia a îngropat dosarele lor de caterisire ilegală din punct de vedere canonic Ortodox. De asemenea, îngropate au fost multe alte dosare de acest gen, dar şi dosarele de colaborare a episcopilor cu fosta securitate, iar acum stau în ierarhia BOR. fără nici o sfială, făcând şi alte nelegiuiri.

Revenind la problema ecumenismului, acesta s-a dezvoltat foarte rapid în perioada de comunism, fiind printre singurele activităţi interconfesionale, care nu au fost afectate în nici un fel; bineînţeles, datorită francmasoneriei care o conducea.

Cu toate că Biserica Ortodoxă era sub teroare, totuşi nu a împiedicat ca Patriarhul Teoctist să ajungă la conferinţa ecumenistă de la Vatican-1989.

După căderea regimuliui comunist, ecumenişii au făcut posibilă invadarea României de sectele membre ecumenismului, numărând peste 2000 de confesiuni aşa-zise creştine.

Însăşi vizita papei Ioan Paul la Bucureşti, cu caracter ecumenist, a apărut în văzul lumii ca o frântură din paradis, dar canonic şi dogmatic, o autosuspendare din harul Ortodoxiei, fapt justificat prin călcarea canoanelor şi legislaţiei Sfintelor Sinoade-mai sus numite.

Toate aberaţiile ecumenismului sunt nişte măşti pri care francmasoneria a încercat să-şi facă intrare şi cale către ierarhia bisericească; şi se pare că a reuşit…?

Opoziția Sfinților Părinți și a marilor Duhovnici față de Mișcarea Ecumenismului

Avva Pamvo (sec.V)
„Ca iată iti zic tie fiule, vor veni zile cînd vor strica crestinii cărtile Sfintelor Evanghelii si ale Sfintilor Apostoli si ale dumnezeestilor Prooroci, stergînd Sfintele Scripturi si scriind tropare si cuvinte elinesti. Si se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta Părintii nostri au zis: „Cei ce sunt în pustia aceasta să nu scrie vietile si cuvintele părintilor pe pergament, ci pe hîrtii, că va să steargă neamul cel de pe urmă vietile părintilor si să scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină.” Si i-a zis lui fratele: „Asadar se vor schimba obiceiurile si asezămintele crestinilor si nu vor fi preoti în biserică să facă acestea?” Si a zis bătrînul: „În astfel de vremuri se va răci dragostea multora si va fi necaz mult. Năpădirile păgînilor si pornirile noroadelor, neastîmpărul împăratilor, desfătarea preotilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgînd seama de mîntuirea lor si a turmei, osîrdnici toti si silitori la mese si gîlcevitori, lenesi la rugăciuni si la clevetiri grabnici, gata spre a osîndi vietile bătrînilor si cuvintele lor, nici urmîndu-le, nici auzindu-le, ci mai vîrtos ocărîndu-le si zicînd: De-am fi fost si noi în zilele lor ne-am fi nevoit si noi. Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de fetele celor puternici, judecînd judecăti cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve si pe sărmani chinuindu-i. Va intra încă si în norod necredintă, curvie, urîciune, vrajbă, zavistie, întărîtări, furtisaguri si betie.” Si a zis fratele: „Ce va face cineva în vremile si anii aceia?” Si a zis bătrînul: „Fiule în acele zile cel ce îsi mîntuieste sufletul său mare se va chema în împărătia cerurilor.” (Patericul Egiptean, pg. 209 cuv. 15)

Sfântul Preacuvios Isidor Pelusiotul (n.360)
„Acei care cutează să scoată sau să adauge ceva la cuvintele inspirate de Dumnezeu, suferă de o boală sau alta: ori nu cred că Dumnezeiasca Scriptură a fost dictată de Duhul Sfînt, ceea ce îi arată necredinciosi, ori se cred mai întelepti decît Sfîntul Duh, si asta înseamnă că sunt smintiti” (Migne 78 A)

Sfîntul Efrem Sirul (+379)
„Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiestile Scripturi! Vai de cei cîti murdăresc sfînta credintă cu eresuri sau încheie vreo întelegere cu ereticii!
Atunci, la a doua venire a Domnului, se va cere de la fiecare din noi mărturisirea credintei si unirea Botezului. Si dacă am păstrat credinta curată de orice eres si pecetea nestearsă si haina neîntinată… Se cuvine ca toti cei ce se apropie de Dumnezeu si vor să se învrednicească vietii celei vesnice, să păzească mai înainte de toate Credinta Ortodoxă neîntinată. Dar nu trebuie să fie trădată nepretuita comoară a credintei nici în schimbul dobîndirii vreunei vrednicii, nici pentru lingusirile ocîrmuitorilor, nici pentru a evita frica de ei.”
„Cuvine-se deci, să dispretuim orice osteneală pentru dreapta mărturisire a Domnului nostru Iisus Hristos… Să fugi de purtarea familiară fată de schismatici si eretici! Mai mult, să te feresti de erezia acelora care Îl despart în două pe unicul nostru Domn Iisus Hristos! Acestia cred în chip contrar celor 318 Sfinti Părinti care s-au întrunit la Niceea.”
„Pe eretici, ca pe niste blasfemiatori si vrăjmasi ai lui Dumnezeu, Scriptura nu i-a numit oameni, ci cîini si lupi si porci si antihristi, după cum zice Domnul: Nu dati cele sfinte cîinilor! (Matei 7:6). Si Ioan zice că multi antihristi s-au arătat (I Ioan 2:18). Pe acestia deci, nu se cuvine să-i iubim, nici să ne întretinem cu ei, nici să ne rugăm împreună cu ei, nici să mîncăm împreună, nici să-i primim în casă, nici să-i salutăm, ca să nu ne facem părtasi faptelor lor celor viclene.”
„Păcatul fără iertare e fapta care se îndreaptă împotriva Duhului Sfînt si păcatele tuturor ereticilor, pentru că au blasfemiat si blasfemiază pe Duhul Sfînt. Acestora nu li se va ierta păcatul nici în viata aceasta, nici în viata ce va să fie, pentru că s-au opus lui Dumnezeu Însusi, de la Care se dă izbăvirea.”

Sfîntul Vasile cel Mare (+380)
„Vădita necredintă a ereticilor ne vatămă putin. Cu toate acestea, cei ce poartă piele de oaie si se prezintă pe dinafară cu chip pasnic, sfîsie dinăuntru oile cele întelegătoare ale lui Hristos si vatămă mult, înselîndu-i pe cei mai simpli. Acestia sunt mai periculosi si greu se apară cineva de ei. Ce lucru îndrăznet nu au făcut acesti înnoitori? Din aceasta pricină, i-a despărtit Biserica si s-au rupt de ortodocsi si au făcut mincinoasa adunare… Totusi, trebuie să cunoasteti că, prin harul lui Dumnezeu, nu sunteti singuri, ci aveti pe multi împreună cu voi care apără Ortodoxia Sfintilor Părinti, care au alcătuit la Niceea evlavioasele dogme ale Credintei.”
„Una este crima care se pedepseste acum cu asprime: nepăzirea Predaniilor Părintilor. Să ne luptăm pînă la sfîrsit … nu pentru bani, nu pentru slavă… ci pentru a dobîndi de obste comoara credintei sănătoase si să rămînem luptându-ne…”

Sfîntul Grigorie Teologul (+389)
„Unde este evidentă necredinta, trebuie să preferăm mai bine focul si sabia si situatiile critice si mîinile tiranilor – si toate cu dăruire – decît să luăm parte la aluatul păcatului si să ne unim cu cei care bolesc în credintă… De mii de ori este mai bună dezbinarea care se face pentru cuvintele bunei credinte ortodoxe decît pacea, cînd aceasta este unită cu patimile.”

Sfîntul Ioan Gură de Aur (+ 407)
„Dacă cineva contraface măcar o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel si în credinta cea adevărată, acel care va schimba chiar cît de putin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă, pe de o parte, dogma este răstălmăcită, si înger de ar fi, să nu-l credeti. Nimic nu foloseste viata virtuoasă, dacă credinta nu este sănătoasă.”
„Dacă episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credintei, atunci fugi si leapădă-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si înger din cer de-ar fi. Cel care doreste mîntuire personală, cel care vrea să fie un adevărat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela caută la corabia lui Noe scăpare de potop. Cel care are teamă de trăsnetul strasnic al anatemei, care omoară sufletul si trupul, acela să ia asupra-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, să-si îmblînzească îndărătnicia cugetului său, cu ajutorul legilor bisericesti si să se supună în toate maicii sale – Biserica… După mine, pacea nu este aceea care se tine pe saluturile si mesele comune fără rost, ci pacea întru Dumnezeu este cea care vine de la unirea duhovnicească. Multi distrug astăzi tocmai această unire, cînd, dintr-o rîvnă nechibzuită, neluînd în seamă hotărîrile noastre si dînd mai multă importantă celor iudaice, socotesc pe iudei drept învătători care merită o încredere mai mare decît Părintii nostri.”

Sfîntul Chiril al Alexandriei (+444)
„Dacă cineva schimbă ceva în sfintele si dumnezeiestile dogme patristice, acest lucru nu trebuie să-l luăm drept clarviziune, ci drept crimă si abatere de la dogmă si păcătuire împotriva lui Dumnezeu.”
„Atunci se măreste numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfintilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora.” (Migne, PG 68-77)

Sfîntul Maxim Mărturisitorul (+662)
„A tăinui cuvîntul adevărului înseamnă a te lepăda de el. Bine este să trăim în pace cu toti, dar numai cu aceia care cugetă aceleasi despre buna credintă ortodoxă. Si este mai bine să ne războim, atunci cînd pacea lucrează conglăsuirea către rău”. (Vietile Sfintilor din greacă, 21 ianuarie)

Sfîntul Ioan Damaschin (+749)
” Să ne păzim cu toate puterile noastre să nu primim împărtăsire de la eretici, nici să le-o dăm acestora…, ca să nu ne facem părtasi relelor lor credinte si pentru a nu fi condamnati împreună cu ei.”
„Auziti popoare, semintii, limbi, bărbati, femei si copii, cei mai mari, cei mai tineri si pruncii, sfîntul neam al crestinilor! Dacă cineva va învăta, în afara acestora pe care le-a primit Sfînta Biserică Sobornicească, de la Sfintii Apostoli, de la Părinti si de la Sinoade, să nu-l ascultati, nici să primiti sfatul sarpelui, după cum l-a primit Eva si a cules moarte. Si chiar dacă v-ar învăta un înger sau un împărat în afara acestora pe care le-ati primit, astupati-vă urechile.” (Stupul Ortodox, 1999)

Sfîntul Tarasie, patriarhul Constantinopolului (+806)
„Să aducem aici în mijloc cărtile distinsilor Sfinti Părinti, ca să le ascultăm. Si din acestea să extragem si să adăpam fiecare dintre noi turma noastră…, deoarece hotarele pe care le-au asezat Părintii nostri nu se mută; ci, după ce am învătat Predania apostolică, să păzim Predaniile pe care le-am primit”.

Sfîntul Teodor Studitul (+826)
„Atunci cînd Credinta e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de Credintă, nimeni nu are dreptul să zică: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cîrmuitor? Nici acesta nu doreste să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia îsi cîstigă existenta? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veti tăcea si veti rămîne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămîi tăcut si dezinteresat?”
„Sinodul nu este aceasta: sa se întrunească simplu ierarhi si preoti, chiar dacă ar fi multi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace si spre păzirea canoanelor… si nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpînirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice si să se alăture celor predanisite, si să urmeze pe Sfintii Părinti cei dinaintea noastră… Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că dusmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci si cei aflati în comuniune cu ei.”
„Avem poruncă de la însusi Apostolul Pavel că, atunci cînd cineva învată ori ne sileste să facem orice alt lucru decît am primit si decît este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmează a fi osîndit, ca nefăcînd parte din clerul sfintit. Nici un sfînt nu a încălcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfînt, dacă ar fi călcat-o.”
„Si chiar dacă am fi păcătosi în multe, totusi suntem ortodocsi si mădulare ale Bisericii Universale, îndepărtîndu-ne de orice erezie si urmînd oricărui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Si nu numai acestora, ci si hotărîrilor pe care le-au luat si le-au propovăduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desăvîrsit, ci pe jumătate, cel care crede că are dreapta credintă, dar nu se alătură dumnezeiestilor Canoane.” (Migne, PG Epistola II.81)

Sfîntul Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului (+828)
„Si chiar dacă foarte putini rămîn înlăuntrul Ortodoxiei si a bunei credinte, acestia sunt Biserica si în mîinile lor se găseste autoritatea si apărarea asezămintelor Bisericii. Si dacă acestia ar trebui să sufere pentru buna credintă, aceasta va fi vesnica laudă pentru ei si li se va dărui mîntuirea sufletului.” (Stupul Ortodox, 2000)

Sfîntul Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (sec.X)
„Cea mai bună comuniune este comuniunea în credintă si în dragostea cea adevărată… Nu există nimic mai minunat decît Adevărul! Există doar o singură Biserică a lui Hristos, apostolească si sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc si sinod al răzvrătitilor. Noi, dreptcredinciosii crestini, acestea gîndim, asa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzesti toate fără nici o exceptie si, mai presus de toate, cele ale credintei. Pentru că dacă ai devia cît de putin, păcătuiesti păcat de moarte… Si acestea care au fost hotărîte la Sinoadele ecumenice si de obste, trebuie ca toti să le păzească. Si toti cîti păzesc cele pe care fie unul dintre Părinti le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfiorătoare neglijenta.” (Epistola I către papa Nicolae)

Sfintul Cuvios Teodosie de la Pecerska (+1073)
„Păzeste-te, fiule, de cei cu credintă strîmbă si de toate discutiile lor, căci si pămîntul nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce trăieste în Credinta Ortodoxă îsi va mîntui sufletul. Fiindcă nu există o altă credintă mai bună, decît curata si sfînta noastră Credintă Ortodoxă … De asemenea, fiule, nu se cade să lauzi o credintă străină. Cine laudă o credintă străină face la fel ca si cel care-si huleste propria credintă. Cine laudă credinta sa si pe cea străină e un fătarnic si apropiat de erezie … Dacă cineva îti spune: „Credinta noastră si a voastră este de la Dumnezeu”, atunci, fiule, răspunde-i asa: „Fătarnicule! Cum pot fi amîndouă de la Dumnezeu? Nu stii ce spune Scriptura: Este un singur Domn, o singură Credintă, un singur Botez. (Efeseni 4,5)
Asadar, fiule, fereste-te de acestia si întotdeauna apără-ti credinta ta! Nu te înfrăti cu ei, ci fugi de ei si întăreste-te în credinta ta prin fapte bune! … Fiule, chiar dacă va trebui să mori pentru credinta ta sfîntă, du-te cu îndrăzneală la moarte! Asa au murit si sfintii pentru Credintă, iar acum vietuiesc întru Hristos.”(Patericul pesterilor de la Kiev, 1806)

Sfîntul Grigorie Palama (+1340)
„Cei ce sunt în Biserica lui Hristos apartin adevărului, iar cîti nu apartin adevărului, nu sunt nici în Biserica lui Hristos.”

Sfîntul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului (+1444)
„Credinta noastră este dreapta mărturisire a Părintilor nostri. Cu ea, noi nădăjduim să ne înfătisăm înaintea Domnului si să primim iertarea păcatelor; iar fără de ea, nu stiu ce fel de cuviosie ne-ar putea izbăvi de chinul cel vesnic. Toti Dascălii, toate Sinoadele si toate dumnezeiestile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă în mod diferit si să ne îndepărtăm de împărtăsirea cu ei.”
” Învătăturile dascălilor apuseni nici nu le cunosc, nici nu le primesc, încredintat fiind că sunt înselătoare. În materie de credintă ortodoxă nu există concesie. Distrugerea credintei obstesti este pierzarea de obste a tuturor. Chestiunile credintei ortodoxe nu admit iconomia. Niciodată nu s-au îndreptat cele bisericesti prin solutii de mijloc. Între lumină si întuneric poate cineva să spună că există ceva de mijloc, numit înserare sau amurg; dar intermediere între adevăr si minciună nu poate nimeni să gîndească, oricît s-ar strădui. Mijloc de împăcare între adevăr si minciună nu există! În problemele de credintă nu încape pogorămîntul si iconomia, deoarece pogorămîntul provoacă împutinarea credintei. Asta ar fi egal cu a spune: Taie-ti capul si du-te unde vrei.”
” Noi pentru nimic altceva nu ne-am despărtit de latini, decît pentru că sunt nu numai schismatici, dar si eretici. Pentru aceasta nu trebuie nicidecum să ne unim cu ei!”
„Acela care îl pomeneste pe papă ca arhiereu ortodox este vinovat si latino-cugetătorul trebuie considerat ca un trădător al credintei. Prin urmare, fugiti de ei, fratilor, ca si de împărtăsirea cu ei, pentru că unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucrători vicleni. Nu este altceva de mirare dacă si ispititorii lui Satana se preschimbă în îngeri ai dreptătii, al căror sfîrsit va fi după faptele lor.”
„Îi rugam, si ce nu le spuneam care să poată să atragă chiar si inimile de piatră: să revină la acea bună conglăsuire pe care o aveam mai înainte si între noi si cu Părintii nostri, cînd toti spuneam aceleasi si nu exista în mijlocul nostru schisma… căci altfel părem „a cânta în gol” sau „a coace pietre” sau „a semăna pe pămînt pietros” sau „a scrie deasupra apei” sau cîte altele spun proverbele despre cele imposibil de realizat.”(Scurta scrisoare, P G 159, 1931C)
„Nu voi face aceasta niciodată, orice s-ar întîmpla! Nu voi semna niciodată unirea, chiar dacă ar trebui să-mi primejduiesc însăsi viata mea!” – a răspuns Sfîntul Marcu împăratului Bizantului care căuta să-l înduplece a semna mincinoasa si trădătoarea unire cu ereticii catolici la sinodul tîlhăresc de la Ferrara-Florenta, 1438-1439.

Declaratiile vremii despre misiunea sfîntului Visarion Sarai (+1701) în Ardeal
„La îndemnul lui, în multe locuri poporul nu mai merge la biserică, nu se serveste de preotii uniti, mortii si-i îngroapă fără prohod si fără mîngîeri duhovnicesti, copii si-i botează prin femei bătrîne si se întîmplă si alte pagube duhovnicesti de felul acesta.” (din Proloage, vol.I, editia din anul 1991, după care citatul a fost scos…)

Text din „Memoriul” din anul 1757 al credinciosilor ortodocsi transilvăneni
„A venit vremea că ne-am dus la mormintele mortilor si am zis: Iesiti morti din gropi, să intrăm noi de vii, că nu mai putem răbda pedepsele ce ne vin de la popii uniti si de la domnii tării. Pe nime nu-i doare de noi, nici pe domnii cei săsesti, nici pe domnii cei nemtesti, nici pe cei unguresti. Că toate temnitele le-au umplut de noi pentru legea cea grecească (ortodoxă, n.n.) si atîta ne-au prădat, venind cu cătane pe capul nostru, cît nu stim cu ce o să plătim portia împăratului.”

Sfîntul Cuvios Mucenic Cosma Etolianul (+1779)
„Eu, crestinii mei, mi-am cheltuit viata studiind timp de cincizeci de ani, am citit si despre preoti si despre necredinciosi, si despre atei si despre eretici, am cercetat adîncurile întelepciunii. Toate credintele sunt mincinoase, calpe, toate sunt ale diavolului. Am înteles si acest lucru adevărat, dumnezeiesc, ceresc, desăvârsit si pentru mine si pentru voi: numai credinta crestinilor ortodocsi bine-credinciosi e bună si sfîntă, ca să credem si să ne botezăm în numele Tatălui si al Fiului si al Sfîntului Duh. Aceasta v-o spun acum, la sfîrsit, ca să vă bucurati si să vă veseliti de mii de ori, că v-ati învrednicit să fiti crestini ortodocsi, si să plîngeti si să vă tînguiti pentru cei necinstitori de Dumnezeu, necredinciosi si eretici, care umblă în întuneric, în mâinile diavolului.”
„Evreul îmi spune că Hristosul meu e un copil din flori si Preasfînta Fecioara a mea e o desfrînată, iar Sfînta Evanghelie îmi spune că acest lucru e de la diavolul. Mai am acum ochi să mă uit la evreu? Dacă un om mă ocărăste, îmi omoară mama, fratii, copiii, după care îmi scoate ochii, ca si crestin am datoria să-l iert. Dar să-L ocărască ei pe Hristosul meu si pe Preacurata Fecioara a mea! Eu nu vreau să-i mai văd, dar domniile voastre cum vă rabdă inima si mai faceti afaceri si tocmeli cu evreii?
De ce v-am spus acestea, crestinii mei? Nu ca să-i omorîti pe evrei si să-i prigoniti, nu, ci ca să-i plîngeti că L-au lăsat pe Dumnezeu si s-au dus cu diavolul. V-am spus ca să ne căim acum pînă mai avem vreme, ca să nu se întîmple să se mînie Dumnezeu pe voi si să ne lase din mîna Lui si să pătim si noi ca evreii si chiar mai rău.”
„Pe papa Romei să-l blestemati, fiindcă el e cauza.”
„Antihristul e unul papa, iar nu altul (adică turcul n.n.) cel care e în capul nostru. Întelegeti cine, fără să-i spun numele.”
„Noi avem o poruncă ce spune să anatematizăm pe oricine adaugă sau nu crede în ceva mic din cele pe care le-au legiuit Părintii Bisericii noastre.” (Stupul Ortodox, 1999)

Sfîntul Paisie de la Neamt (+1794)
„Au ereticii sunt rîmlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu că vei zice că sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevărat sunt, atunci Sfînta noastră Biserică îi afuriseste pe dînsii. Si pe care Sfînta Biserică îi afuriseste si eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc.”
„Iară preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stăpînirea papii, săvîrsea această mare taină a Botezului, fără de nici o împiedicare sau îndoire, ca pre o prea de nevoie la mîntuirea omului”, iar despre uniati: „Ca pentru alte rătăciri si erezii rîmlenesti, ce nu se cuvine de acum să-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele rîmlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nădejde de mîntuire? Nicidecum. Numai pentru Botez îti voi vorbi tie din Scripturi, fără de care nu poate avea nimeni nădejde de mîntuire.”
„Unia este o aschie desprinsă de la Sfînta Biserică a Răsăritului si unire cu necredincioasa, ca să nu-i zic biserică rîmlenească. Unia este înselăciunea diavolului, ce-i vânează pe cei nesocotiti întru pierzanie. Unia este un lup răpitor de suflete în piele de oaie. Unia este veninul aducător de moarte, în chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mlădita înainte-mergătoare a antihristului, ce ademeneste cu măgulire pe cei mai nestiutori întru pierzanie. Unia este prăpastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu lingusitorul sărut a vîndut Credinta Pravoslavnică … Unia este ca si rîmlenii eretici. Cum, dar, uniatii nu sunt rîmleni, cînd toate dogmele Credintei Ortodoxe le-au călcat în picioare si pe cele rîmlenesti le-au adoptat, zicînd cu nerusinare, precum că Duhul Sfînt purcede si de la Fiul? Si papei de la Roma, adevăratului eretic … aceluia i se închină si, în loc de Hristos, pe el de căpetenia bisericii îl au.”
„Un asemenea jurămînt, adică anatema, asupra celor ce se împotrivesc si nu se supun Sobornicestii Biserici, este pusă de patriarhii Răsăritului soborniceste, nu doar pentru o oarecare vreme, ci pînă la sfîrsitul lumii va rămîne tare si neclătită si nedezlegată cu darul lui Hristos.” (Cuvinte si scrisori duhovnicesti, vol. II, Chisinău, 1999, p.49)

Sfîntul Nicodim Aghioritul (+1809)
„Se cuvine să ne îngrădim pe noi însine si să ne separăm de episcopii care, în chip vădit, stăruie în greseală privitor la cele ce tin de credintă si de adevăr, asadar se vădesc a fi eretici sau nedrepti.”
„Zice încă si dumnezeiescul Hrisostom (în voroava cea de La început era Cuvântul) „Nu te amăgească pe tine o ascultătorule adunările ereticilor, că au Botez dar nu luminare, ci se botează cu trupul, iar cu sufletul nu se luminează.” Ci si sfântul Leon în Epistolia cea către Nichita zice: „Nici un eretic nu dă sfintenie prin taine.” Iar Ambrosie în Cuvântul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: „Botezul celor rău cinstitori de Dumnezeu, nu sfinteste”
(Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamt de la 1844)

Sfîntul Ioan de Krnostadt (+1908)
„Care dintre ortodocsi nu ar dori unirea cu toti catolicii sau luteranii si să fie una cu ei în Hristos, o singură Biserică, o singură obste a celor credinciosi! Care însă, dintre aceste-zise biserici, mai ales dintre întîi-stătătorii numiti papi, patriarhi, mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi, xiondzi (numele polonez pentru preot n.n.) sau pateri se va învoi să se lepede de rătăcirile sale? Nici unul. Iar noi nu putem să ne învoim la învătătura lor eretică fără să aducem vătămare mîntuirii sufletului nostru. Oare se pot uni cele de neunit – minciuna cu adevărul?
Iezuitii catolici în folosul papei si a propriei lor vederi si scopuri egoiste si meschine, au pervertit legea constiintei si legea Evangheliei, afirmînd că pentru atingerea scopurilor proprii sau a scopurilor religioase, catolicii pot întrebuinta toate mijloacele nelegiuite: adică si ca să omoare si ca să viclenească în tot felul si să prigonească credinta ortodoxă, să o numească schismatică si o credintă de cîini, si să-i ardă pe ruguri pe ortodocsi, ca pe Hus si pe altii.
Neîndoielnice sunt cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea (Matei 12,30). Catolicii, luteranii si reformatii au apostaziat de la biserica lui Hristos – ei nu sunt de un cuget cu noi, nutresc vrăjmăsie împotriva noastră, caută din răsputeri să ne omoare, ne strîmtorează în tot chipul pentru credinta noastră, ne batjocoresc si ne fac toate felurile de neplăceri mai ales în asezările lor cele mai însemnate, ei merg în chip vădit împotriva lui Hristos si a Bisericii Sale, nu cinstesc de viată făcătoarea Cruce, sfintele icoane, sfintele moaste, nu respectă posturile, strîmbă dogmele credintei celei mîntuitoare. Ei nu sunt cu noi ci împotriva noastră si împotriva lui Hristos. Întoarce-i Doamne la adevărata Ta Biserică si mîntuieste-i!
„De gresita întelegere de către catolici a cuvintelor Mîntuitorului: Tu esti Petru si pe această piatră (pe Hristos, pe Care Petru L-a mărturisit Fiu al lui Dumnezeu) voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui (Matei 16,18) depind toate rătăcirile catolicilor si papilor si mai ales părelnicul primat papal în Biserică si părelnicul rang al papilor de loctiitori ai lui Hristos. Ci uitati-vă cîte rătăciri sunt îngăduite în credinta papei (iar nu a lui Hristos) rătăciri ciudate, hulitoare de Dumnezeu – si le veti întoarce spatele cu nemultumire si groază! O trufie omenească! O trufie satanicească! Auzi, papa infailibil! O, iezuitism!”
„Catolicii recunoscîndu-l drept cap al bisericii pe papa, pe adevăratul Cap al Bisericii – Hristos L-au pierdut si au rămas lipsiti de Cap. Întreaga istorie a papismului dă mărturie că la catolici nu este Cap fiindcă ei fac lucruri necuvioase, luptă împotriva Bisericii Ortodoxe. Iar în învătătura lor dogmatică – vai, cîte erezii, inovatii, abateri de la adevăr! O, pierzător sistem papist! Singurul Cap al Bisericii ceresti, pămîntesti si din cele mai dedesubt este Hristos Dumnezeu!” (Spicul Viu, ed. Sophia, Bucuresti, 2002)

Sfîntul Lavrentie al Cernigovului (sec. XIX)
„Vor veni asa vremuri cînd vor umbla din casă-n casă ca lumea să semneze pentru acel singur împărat si se va face un recensământ al populatiei foarte drastic… Vine timpul, si nu e departe, cînd foarte multe biserici si mănăstiri se vor deschide si se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru, ci si pe dinafară. Vor auri acoperisurile atît ale bisericilor cît si ale clopotnitelor, dar preotimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face si misiune. Cînd vor termina lucrările va veni vremea împărătiei lui antihrist si el va fi pus împărat… Toate bisericile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogătii ca niciodată, dar să nu mergeti în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului si a patriarhilor. Intrarea si iesirea în Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiti să nu vă duceti, căci totul va fi spre a vă lingusi pe voi, ca să vă atragă în ispită… Bisericile vor fi deschise, dar crestinul ortodox trăitor nu va putea intra în ele ca să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată adunarea satanică.” (Talantii împărătiei, Arhim. Arsenie Boca , p.186)

Sfântul Nectarie de la Eghina (+1920)
„Despărtirea Bisericilor a avut loc sub Fotie…, după ce Biserica Constantinopolului depăsise pericolul de a fi exclusă din Unica Biserică Sobornicească si Apostolească, iar Biserica Romană, sau mai bine zis papală, nu mai propovăduia dogmele Sfintilor Apostoli, ci ale papilor… Cei care nu s-au renăscut prin lucrarea dumnezeiescului har în singura Una, Sfîntă, Sobornicească si Apostolească Biserică, în nici o alta biserică, nici văzută, nici nevăzută, nu o vor face… Atît timp cît cauzele principale ale despărtirii rămîn aceleasi…unirea este imposibilă…” (Stupul Ortodox, 1999)

Sfîntul Ioan Iacob de la Neamt (+1960)
„Iar cîtiva dintre slujitorii Sfîntului Altar din ziua de azi defaimă aceste Sfinte Canoane, numindu-le bariere ruginite. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfînt prin Sf. Apostoli si prin Sf. Părinti ai celor sapte Sfinte Soboare ecumenice si ei zic: „Canoanele, de multa vechime pe care o au, au ruginit.” Nu zic că ei de multă grăsime si nefrică de Dumnezeu li s-a întunecat mintea si au năpîrlit, căzîndu-le si părul si barba si mustata, făcîndu-se ca femeile. Cum e chipul Domnului si al Sfintilor si cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfintilor ei le calcă în picioare, dar predică sus si tare că sunt ortodocsi.” (Hrană duhovnicească, Buc., 2000)

Sfîntul Iustin Popovici (+1979)
„Conform gîndirii unitare a Părintilor si a Sinoadelor, Biserica este nu numai una, ci si unica… Biserica este una si unica, pentru că ea este trupul Unuia si Unicului Hristos. Unde nu este Dumnezeul-Om, acolo nu există Biserică, iar unde nu există Biserică, acolo nici Euharistia nu există. În afara acestei identităti, adică a Bisericii si a Euharistiei, se află erezia, falsa biserică si antibiserica. Biserica, prin dumnezeiasca Euharistie, este unitate sobornicească si unirea lui Hristos cu credinciosii si a credinciosilor cu Hristos. Si în Euharistie si în Biserică, Dumnezeul-Om Hristos este Unul si, de asemenea, este „toate si întru toti.” (Col. 3:11).
Din unica si nedespărtita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins si s-au tăiat ereticii si schismaticii, care au si încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca acestia au fost… romano-catolicii si protestantii si unitii si toată cealaltă legiune eretică si schismatică. Ecumenismul e numele de obste pentru toate pseudo-crestinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-crestinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obste este acela de „pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însusiri ale Dumnezeului-Om Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeul-Om în întregime si pun în locul Lui pe omul european. În această privintă nu e nici o deosebire esentială între papism, protestantism, ecumenism si celelalte secte, al căror nume este „legiune”.
„Prin dogma despre infailibilitatea papei, papa a fost de fapt declarat drept Biserică si el, un om, a luat locul Dumnezeului-Om. Acesta e triumful final al umanismului, dar este în acelasi timp si „moartea a doua” a papismului iar prin el si cu el, a oricărui umanism. Totusi, înaintea Adevăratei Biserici a lui Hristos care de la arătarea Dumnezeului-Om Hristos există în lumea noastră pămîntească ca Trup divino-uman, dogma despre infailibilitatea papei este nu numai erezie, ci o panerezie, fiindcă nici o erezie nu s-a ridicat atît de radical si atît de integral împotriva Dumnezeului-Om Hristos si a Bisericii Lui, asa cum a făcut papismul prin dogma despre infailibilitatea papei – om. Nu există nici o îndoială că dogma aceasta este erezia ereziilor, chinul chinurilor, o răzvrătire nemaivăzută împotriva Dumnezeului-Om Hristos. Dogma aceasta este, vai, cea mai îngrozitoare surghiunire a Domnului nostru Iisus Hristos de pe pămînt, o nouă trădare a lui Hristos, o nouă răstignire a Domnului – numai că nu pe crucea cea de lemn, ci pe crucea de aur a umanismului papist. Si toate acestea sunt iad, iad, iad pentru sărmana fiintă pămîntească ce se numeste om. Acolo unde Îl înlocuiesc pe Dumnezeul-Om Hristos cu omul, fie si cu cel numit infailibil, acolo se desparte trupul de Cap. Si după cum din această pricină Biserica dispare de acolo, tot asa se pierde si ierarhia apostolească divino-umană si succesiunea apostolică sacramentală.” (Biserica Ortodoxă si ecumenismul, 2002)

Cucernicul Părinte Dumitru Stăniloae (+1993)
„Eu nu prea sunt pentru ecumenism; socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăsi vor să relativizeze credinta adevărată. A avut dreptate Biserica zicînd că nu prea suntem uniti. Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru. Biserica Romano-Catolică si Biserica Ortodoxă nu sunt două surori. Nu există decît un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decît un singur trup, adică o singură Biserică. Deci notiunea de Biserici surori este improprie.”
„Au venit odată si aici, la un congres al ecumenistilor. Si unul dintre reprezentantii lor a sustinut ideile socialiste. Eu i-am combătut si vorbeam mereu de Hristos. Iar mă întrebau: „De ce tot vorbiti de Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hristos”. S-au supărat teribil si, după ce am plecat, m-au criticat foarte tare pentru că vorbeam de Hristos si nu de probleme de-astea sociale. De ce să mai stau de vorbă cu ei care au făcut femeile preoti, sunt de acord cu homosexualii, nu se mai căsătoresc…” (interviu preluat din Ortodoxia si internationalismul religios, ed. Scara, 1999)
„Lupta catolicismului n-a avut o bază spirituală, crestină, asa cum a fost cea din Rusia sau cea de la noi. Ne acuză Todea că suntem Biserica trădătoare. Două mii de preoti ortodocsi au stat în închisoare. Eu am fost în închisoare si n-am văzut nici un preot unit. Toti s-au făcut ortodocsi sau au intrat în diferite întreprinderi în care făceau pe turnătorii.” (Omagii părintelui Dumitru Stăniloae, ed. MMB, 1994)
„Caracteristica fundamentală a crestinismului, care constă în surparea zidului despărtitor dintre Dumnezeu si oameni (…) e înlăturată în catolicism într-o nouă formă. Sobornicitatea crestină, însăsi Biserica, trupul tainic al lui Hristos, e desfăcută din îmbrătisarea iubirii atotprezente a lui Iisus Hristos si transformată într-o societate pur laică. (…) Iisus are o comunitate numai cu un anumit punct al spatiului si numai cu o persoană, cu papa în Vatican. (…) Tot ce contează e dependenta juridică de o persoană omenească. Misticul e transformat în juridic, viata în Biserică devine o preocupare de bună si uniformă orînduială juridică. Cuvintele religioase nu mai exprimă de aceea nici ele misterul unor experiente religioase directe, ci devin termeni juridici si rationalisti, de precizări pozitiviste, pămîntesti.” (Ortodoxie si românism, pp.100-101)

Părintele Cleopa Ilie de la M-rea Sihăstria (+1998)
„Mi-au pus întrebări despre unitatea Bisericilor, că ei vor să unească Bisericile si să facă, precum a zis Mântuitorul, o turmă si un păstor. „Domnule director, i-am zis, biserica dumneavoastră, protestantismul, este suspendat în aer. N-are temelie! -Dar de ce, părinte? – Unde vi-i Sfînta Traditie? Unde-s Sfintele Canoane? Unde-i practica Bisericii de 2000 de ani? Ati desfiintat totul si acum vreti să vă apropiati de noi? Este imposibil! Noi de-abia avem puncte comune cu catolicii, darămite cu protestantii. Ei sunt la foarte mare distantă de noi, au numai două Taine, si acelea nu ca taine, ci numai ca simboluri: Botezul si Cina Domnului. La Cina Domnului fac o masa comemorativă cu pîine si cu vin în cinstea lui Hristos, dar nu mai cred că se preface pîinea si vinul în Trupul si Sîngele Domnului. N-am cînd să spun discutia de acolo că-i mult de spus.”
„-Cum vedeti unirea Bisericilor?”, Părintele răspunde: „-Fratilor, unirea Bisericii nu este lucru omenesc ci dumnezeiesc. Nu-i în puterea noastră. Iată cum văd eu: să punem post si rugăciune către Dumnezeu si cînd va veni Duhul Sfînt să ne găsească ca Sfintii Apostoli. Asta e lucrarea Duhului Sfînt. Iar dacă va veni Duhul Sfînt cînd îl cerem cu post si rugăciune, cînd va veni la toate mintile arhiereilor catolici si ortodocsi, va fi aceeasi gîndire: Hai să ne unim că n-au fost la început două Biserici ci una singură. Deci asta să cerem de la Dumnezeu, că El poate face unitate de vederi în toate privintele… Iar dacă este vorba să se creadă, să se facă unitate de credintă, atunci numai Domnul stie… Noi, nu.”
„Ati văzut la primi voievozi crestini ai românilor, de cînd sunt cele trei tări române, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost ortodocsi… Stefan cel Mare nu a fost baptist! Mircea cel Bătrîn nu a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun nu a fost martorul lui Iehova; nebunii ăstia au venit acum. Nici o sectă nu exista în tara noastră pe atunci. Acestia vin din străinătate, plătiti de masoni, să ne strice dreapta credintă si originea noastră de popor ortodox (…). Să tineti credinta care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre! Să tineti credinta pe care o avem de două mii de ani! Nu vă luati după slugile satanei care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpără pe prosti si pe nelămuriti în credintă, să rupă unitatea în sufletul poporului român si vor să facă cele mai mari erezii si nebunii în tara aceasta. Păziti-vă de acestia! Au case de rugăciuni dar acolo e casa satanei. (Ortodoxia si internationalismul religios, ed. Scara, 1999)

Părintele arhimandrit Arsenie Boca (+1989)
„Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica ortodoxă, fie ei: arhierei, preoti de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfînta Traditie, la Dogmele si Canoanele Sfintilor Părinti ale celor sapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!” (Talantii împărătiei, p.197)

Arhimandit Gheorghios Kapsanis, egumenul M-rii Grigoriu, Athos
„Ce este ecumenicitatea? Bisericile Ortodoxe din întreaga lume sunt organizate, din punct de vedere administrativ, în Biserici locale sub conducerea unor sinoade locale, respectiv patriarhii. Toate bisericile locale sunt organizate la rîndul lor sub forma unui sinod ecumenic din care fac parte reprezentanti ai tuturor Bisericilor Ortodoxe locale.
Ce este ecumenismul? Ecumenismul în schimb, este o formă institutională prin care, sub numele păcii si al unitătii, sunt adunate la un loc toate religiile lumii precum evrei, musulmani, budisti care nu cred în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, si unde se dezbat probleme economice, politice, sociale, culturale etc. Ecumenismul caută prin toate acestea să se impună ca noua religie a viitorului. Cu certitudine, Biserica Ortodoxă este ecumenică adică sobornicească. Una este însă ecumenicitatea si alta este ecumenismul. Biserica Ortodoxă este ecumenică, dar nu ecumenistă. Ea rămîne ecumenică atîta vreme cît nu cade în ispita ecumenismului. Ecumenicitatea constituie expresia deplinătătii Bisericii si se propune si celorlalti, fără să se împartă sau să se ajusteze după conceptiile omenesti. Asadar Biserica noastră Ortodoxă este ecumenică si deoarece întreaga lume are nevoie cu adevărat de ecumenicitatea ei, este necesar ca ea să se mentină ecumenică si să nu cadă în ecumenism. Iar aceasta nu numai pentru a-si păstra ecumenicitatea ei, ci si pentru a ajuta cu adevărat lumea.
Un rol important în miscarea ecumenică îl are teoria ramificatiilor care este o erezie eclesiologică promovată în cercurile teologice asa-zis moderniste, a cărei esentă este că toate confesiunile crestine existente în momentul actual sunt văzute ca ramuri egale ale unei singure Biserici a lui Hristos si care detin în mod egal harul Sfîntului Duh si Adevărul Divin. La baza acestei învătături eretice stă interpretarea incorectă a procedurilor canonice privind primirea în Biserică a ereticilor si schismaticilor.” (Ortodoxia si internationalismul religios, ed. Scara, 1999)

Cucernicul Părinte Gheorghe Calciu
„Întelegerea ecumenică de unire si armonie a lumii este de fapt o formă a miscărilor internationaliste pe plan religios, în care se încearcă desfiintarea natiunilor, instituirea unor guverne mondiale, pe care nimeni nu le-a uns si care urmăresc doar gloria lor, buna lor viată si satisfacerea dorintei de a conduce popoarele. Ecumenismul acesta este în sine o actiune diabolică si sunt de acord cu unii teologi greci care spun că ecumenismul este cea mai mare erezie a secolului nostru… Am sperat că România va fi următoarea tară care va iesi din ecumenism.” („Ziua” de Bucuresti, 5 dec.1998, pg.8)

Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos
„Poate fi spus că de este o mare erezie astăzi, este asa-numita erezie eclesiologică, care se confruntă mai ales cu păstorii Bisericii. Este o mare confuzie astăzi despre ceea ce este Biserica si care sunt adevăratii ei membri. Se confundă identitatea Bisericii cu alte traditii umaniste si se gîndeste că Biserica este fragmentată si despărtită, dar mai mult se ignoră singura cale de mîntuire a Bisericii.” „Papistasii nu au preotie nici taine… Vaticanul nu este biserică, ci un sistem politico-economic situat în afara Bisericii, iar papa cu toti „clericii” Vaticanului nu sunt urmasi ai Apostolilor, nu au predania si succesiunea apostolică… Papistasii sunt francolatini, iar pe deasupra si eretici. Papismul se află în afara Bisericii…, si pentru că în afara Bisericii nu există Taine, pentru aceasta clericii papistasilor si însusi papa, pentru noi ortodocsii, nu au preotie, adică au fost tăiati de la succesiunea apostolică. Dacă se va pierde Credinta Ortodoxă, atunci nu va mai exista nici Biserică, nici Dumnezeiasca Euharistie… Părintii Bisericii din veacul al VIII-lea observaseră că papismul, sub influenta francilor, a schimbat teologia ortodoxă si astfel nu mai făcea parte din Biserica Ortodoxă care păzea în întregime adevărul revelat. De aceea, papa nu mai era pomenit în Diptice.” (Cugetul Bisericii Ortodoxe, Cap.I)

Cuviosul Ghenadie Sholarios, Patriarhul Constantinopolului (sec.XV)
„O grecilor (românilor, n.n.) vrednici de milă, de ce încă rătăciti si lepădînd orice nădejde în Dumnezeu căutati ajutorul francilor (Europei, n.n)? Cum de împreună cu întreaga Cetate, care curînd va cădea, pierdeti Ortodoxia voastră? Milostiv fii mie Dumnezeule! Aduc mărturie înaintea Ta că sunt nevinovat de această nelegiuire. O, bietii de voi care vedeti ce se-ntîmplă în jurul vostru si în vreme ce robia vă este tot mai aproape, vă lepădati de credinta părintilor vostri si primiti fărădelegea! Nu mă voi lepăda nicicînd de tine, iubită Ortodoxie, si n-am să te ascund Sfîntă Predanie, cîtă vreme duhul meu mai sălăsluieste în trupul acesta.” (Sinodul de la Ferrara-Florenta, ed. Scara, 2002, p.161)

Anatema dată de către Patriarhia ortodoxă Ecumenică de Constantinopol, în anul 1756, tuturor celor ce de abat de la adevărata predanie primind modernismele și calendarul catolic –Grigorian:

,,Noi, pre care ne-a învrednicit Dumnezeu sfântul, să ne aflăm în fața acestui tron apostolesc și patriarhicesc, canonicește și apostolește, prentru ca să păzim cu credință fierbinte și evlavie Sfânta Credință Ortodoxă, pre cari am primit-o de la Sfinții Apostoli și de la cele VII Sfinte soboare a totă lumea, împreună cu Dogma celor VII Taine ale Sfintei noastre Biserici, Apostolească și Sobornicească de Răsărit, și acestea să le ținem curate și nepătate, dupre cum de sus și de la început, Biserica Lui dumnezeu le-a primit de la Sfinții Apostoli, neclintite, fără de adăugire sau să scoată niciun cuvânt, până astăzi, și nici până la sfârșitul veacului acestuia, le păstrează curate ca pre Mireasa Domnului nostru, Iisus Hristos. Mai întâi, să păzim apostoleștile și soborniceștile Canoane, nemișcate și neștirbite, după cum le-am apucat. Al doilea ca, luând toate armele Duhului Sfânt, să ridicăm și să ștergem cu desăvârșire, cu înfricoșat blestem și veșnică anatemă, împotriva acelora cari ar îndrăzni să facă pogorământ, ca să primească orice adăugire ori scoatere – cât suntem în viață și dupre moartea noastră -, până la sfârșit. Deci, cu puterea și darul Prea sfântului Duh, cel dătător de viață, disprețuim și aruncăm, cu desăvârșire, cea spurcată și necurată și hulitoare și neaprobată, cea întru fărădelege alcătuire scrisoare ereticească, și mergem dupre Sfântul Apostol Pavel, cari zice:,,Oricari ar adăuga ori ar șterge un cuvânt, acela să fie anatema de șapte ori!” Și așa ne-am hotărât cu tot sfințitul cler, cari este cu noi și cu adunarea, creștinească, să dăm anatema de trei ori, fie că sun din rândul clericilor, fie al mirenilor, despărțiți sunt de la Domnul Dmnezeu Atotțiitorul, blestemați și neiertați și, dupre moarte să nu putrezească. Să putrezească pietrele și fierul, dar ei niciodată. Să moștenească lepra lui Ghiezi și să se spânzure ca Iuda, că fie suspinând și tremurând pe pământ ca și Cain, mânia Lui Dumnezeu pe capetele lor, să fie la un loc cu Iuda și cu iudeii cei luptători de Dumnezeu, să crape pământul și să-i înghită ca pre Datan și Aviron, îngerul Lui Dumnezeu să-i gonească pe ei în toate zilele vieții lor și toate blestemele Patriarhilor și ale Soboarelor să cadă pre dânși, să fie veșnic sub anatema și focul veșnic. Amin!

†CHIRIL,

Din mila Lui Dumnezeu, arhiepiscop al Constantinopol și Patriarh Ecumenic…